vineri, 22 mai 2009

Mihaela Labarescu




Dupa toata tevatura cu Mihaela Radulescu, un ping-pong obositor intre presa si ea, patetisme, lacrimi de crocodil, amenintari, sechestrari si privare de libertate in sfarsit a venit momentul asteptat. Diva isi strange cortul, si se trambaleste cu cratiti, linguri, catel, purcel la Monaco, ca o fosta sotie de milionar. Dar cum credeti ca ne paraseste diva~ suparata, dezamagita si indurerata~ daca va puteti imagina...offf...ma incearca o lacrima. Se putea ca macar odata-n viata aceasta duduie neobrazata sa plece fara sa mai scuipe vorbe de ocara ori sa ne mai plictiseasca cu atatea impresii jalnice, ei bine NU. Si da-i si plange-te ca Romania nu te merita, ca romanii in sus ca romanii in jos ca paparazzi, ca...ca, ca...Pfuai , ma duc sa consum vreo doua camioane de lamai. Afara, afara cu ....divele din tara!

ÎN EXCLUSIVITATE, DE DRAGUL JURNALISTULUI MARIUS TUCĂ(http://jurnalul.ro/)
Mihaela Rădulescu: "Plec supărată, dezamăgită, îndurerată…"
"Îmi doresc enorm să se facă vremea să plec ...Plec supărată pe ţara mea, plec dezamăgită de breasla mea, plec scârbită de o presa mondenă jegoasă, plec îndurerată că nu mai pot ajuta nişte oameni care s-au bazat pe mine ani de zile, plec hotărâtă ca măcar fiului meu să-i fac dreptate, plec promiţându-le părinţilor mei prea trişti de atâta vreme, că vor zâmbi din nou. Plec cu milă şi mirare pentru toţi proştii care m-au hulit şi m-au jignit – mă-ntreb sincer, ei cu ce s-au ales ?", scrie Mihaela Rădulescu care nu mai e … Rădulescu.

Ştiţi, cea care scrie acum e o mamă care tocmai a venit de la grădiniţa fiului ei, care a avut o misiune foarte grea - să povestească singur, într-o prezentare power-point (eu am aflat ce-i aia doar pe la vreo 30 de ani...) despre ce-a învăţat anul acesta la grădiniţă, ce lucrări a făcut, de ce proiecte s-a ocupat. Evident, ca orice mamă "puternică", am plecat de-acolo cu ochii-n lacrimi de drăgălăşenia puiului meu şi de inocenţa lui.La aproape 5 ani citeşte perfect, vorbeşte engleza exact ca şi româna şi e unul dintre cei mai cuminţi copii, nu pentru că ar fi modelul mai tăcut sau mai retras, ci dimpotrivă, dar l-am educat într-atât încă să nu fie mofturos, alintat sau să ţipe aiurea. Mă uit la el şi-mi dau seama că e cel mai concret motiv de mândrie şi de zâmbet pe care-l are viaţa mea în acest moment. Pe el încă nu l-au atins mojiciile ziariştilor ticăloşi, nici bârfele spurcate ale vietăţilor rujate...



P.S Interviul a fost trunchiat din motive cat se poate de evidente. Cu toii stim, ne-am dat cu parerea nu mai e niciun lucru nou in toata amaraciunea asta de poveste. Pentru neinitiati gasiti articolul in integralitatea lui pe jurnalul.ro DIXIT

Un comentariu: